Meniu

sâmbătă, 17 mai 2008

Epitaph

Genul muzical abordat: hip-hop

Site oficial

Membrii trupei:

Kremlin
Roby

MP3:
Scurtă biografie:

Formată în toamna lui 2005 de către Kremlin şi Japonezu', Epitaph reprezintă conturarea unei idei ce data din primăvara aceluiaşi an. Cei doi componenţi au istorii asemănătoare. Primele lor contacte cu muzica rap au fost iniţial pe parte comercială a curentului, acum cu 6-7 ani, urmând ca în 2003 să facă cunoştinţă cu underground-ul românesc, cu trupe ca Veritasaga, Raparta, C.T.C., Ad Litteram etc.

Deşi abia formată, trupa nu s-a sfiit ca în septembrie 2005 să participe la o serie de baluri liceale. "Motivul pentru care am urcat a fost să prindem experienţă... să fim în faţa a câtorva sute de oameni, să ne obişnuim cu senzaţia.", declară băieţii. Tot în septembrie 2005 trupei i se alatură un al treilea membru care însa a părăsit formula după numai o lună. Susţinuţi de Roby (masterizare şi mixaj), Gnom (Raparta) şi pe alocuri VickDaSick (USM) şi Jhivago (Veritasaga), cei doi au trecut printr-o perioadă de creaţie. Au pus pe foaie idei pe care mai apoi le-au cântat la diverse evenimente, le-au înregistrat şi le-au dat mai departe. Primul test real al trupei vine odată cu prezenţa la evenimentul "Hip Hop Manifest" din Bacău. În aprilie 2006, Kombat (Hades Records) le oferă celor doi ocazia de a se manifesta live în faţa publicului bucureştean, cu ocazia concertului de revenire a trupei Ad Litteram în sanul familiei Hades. Prestaţia trupei în deschiderea concertului a impresionat!

În vara anului 2006, Epitaph prezintă lumii albumul de debut: "Cimitir De Vise" - un EP de 7 piese caracterstic stilului adoptat atunci de trupă. Albumul a avut parte şi de o lansare, pe 9 iunie 2006 în club Bahia, Bacău.
Au urmat foarte multe concerte şi apariţii în presă, timp în care membrii trupei lucrau la următoarele materiale.
În perioada toamna 2006 - primăvara 2007, Epitaph lansează al doilea material, în colaborare cu Roby, intitulat "Richter 7". Acesta reprezintă o colecţie de 10 piese vechi şi noi realizate de cei 3 MC.

Toamna anului 2006 reprezintă începutul unei colaborări fructuoase dintre Epitaph şi trupa ska/alternative Zumzet. Dorit a fi mai mult un proiect de Live, cele 2 trupe au fost legate de o prietenie strânsă, lucru ce i'a favorizat în lansarea unor materiale, implicit înregistrarea acestora. Două piese au fost lansate oficial: "Sens Unic" şi "Prea cald, prea frig", însă trupele au mult mai multe proiecte împreună. Bineînţeles, au urmat concertele pe plan local, multă bere (şi nu numai), idei pe Insulă, pe bloc la Alexandra, la Krem acasă şi pe net (of course). "Skame te calcă în picioare când Skame îţi sună'n difuzoare !!!"
La finalul verii anului 2007, Epitaph (în formula Roby şi Kremlin) lansează al treilea album, denumit "Vise Colorate" (titlu ce aminteşte de primul material, "Cimitir De Vise"). Albumul este un E.P. de 6 piese noi ce tratează teme diverse. Producţia este semnată de mai mulţi oameni (Alex Co., Just’a’Sek şi Grasu' Oz) iar textele au fost realizate de cei 2 MC.

Discografie:

1. Cimitir de vise (EP, 2006)
1. Diferenţa (intro)
2. Conştiinţă Rece
3. Punct De Vedere (feat RoBy)
4. Semne De Întrebare
5. Mască De Înger
7. Enigma Ei
8. Umbra Vieţii






2. Richter 7 (LP, 2007)
1. Intro
2. Lemon Treestyle
3. Divina Comedie
4. Freestyle Epitaph
5. Amnezia
6. Freestyle Roby
7. Exteriorizat In Interior
8. Roboţi
9. Beatbox & Freestyle
10. Punct De Vedere 2 (feat. Versatu',Infinite Skill,Dexstar,Dementu',Joint Recoil,Rattus,Grasu' Oz,Nerub,Dricu,Kraft,Odi)

3. Vise Colorate (EP, 2007)
1. Vise Colorate
2. Caleidoscop De Relaxare
3. ROC ! (skit)
4. 4 Camere
5. Somn Uşor
6. Cheia Oraşului feat. Kris (bonus freestyle on Juice)








Un comentariu:

Ciocan spunea...

hehe
cea mai productivă trupă băcăuană!